Aparate ortodontice clasice – sunt cele mai frecvente, formate din inele, sârme şi/sau bracketuri. Inelele se fixează în jurul dinţilor/dintelui şi servesc ca ancore pentru dispozitiv, iar bracketurile sunt în general fixate pe suprafaţa frontală a dintelui. Ligaturile de sârmă trec prin bracketuri şi sunt ataşate de inele. Strângerea ligaturilor de sârmă exercită presiune asupra dinţilor, făcându-i să migreze treptat în noua poziţie. Aparatele ortodontice se ajustează de obicei lunar pentru obţinerea rezultatelor dorite, iar purtarea lor poate dura între câteva luni şi câţiva ani. În prezent, aparatele ortodontice sunt mai puţin voluminoase, mai uşoare şi conţin mult mai puţin metal decât în trecut. Pentru copii se găsesc în culori vii, în timp ce adulţii preferă variantele transparente, invizibile.

Aparate ortodontice fixe speciale – utilizate pentru controlul sugerii policelui sau al protruziei limbii, acestea sunt fixate pe dinţi cu inele.

Menţinătoare de spaţiu fixe – în cazul pierderii premature a unui dinte de lapte, se foloseşte un menţinător de spaţiu pentru a ţine edentaţia deschisă până la eruperea dintelui permanent. Pe unul din dinţii care încadrează breşa edentată se fixează un inel, de la care se extinde o sârmă către celălalt dinte învecinat breşei.

Aparate dentare invizibile ( Smilezor ) Gutiere – alternativă a aparatelor ortodontice clasice pentru adulţi, gutierele în serie tip Smilezor, sunt recomandate din ce în ce mai frecvent de un mare număr de ortodonţi, pentru realinierea dinţilor în acelaşi mod în care acţionează şi aparatele, însă fără sârme şi bracketuri metalice. Gutierele sunt practic invizibile şi se scot în timpul mesei, periajului şi folosirii aţei dentare. Aceste aparate dentare invizibile, pe lângă avantajul estetic, mai au avantajul tratamentului la distanță. Astfel nu trebuie frecventat medicul stomatolog în timpul tratamentului.

Menţinătoare de spaţiu mobile – acţionează la fel ca şi menţinătoarele de spaţiu fixe. Acestea sunt executate dintr-o bază acrilică ce se mulează pe maxilar, fiind formate din ligaturi de sârmă sau din plastic fixate între dinţi, pentru menţinerea spaţiului deschis dintre aceştia.

Aparate pentru repoziţionarea maxilarului – numite şi „şine”, acestea se poartă pe maxilar sau mandibulă, pentru a obişnui maxilarele să se închidă într-o poziţie mai favorabilă. Se folosesc în disfuncţia articulaţiei temporomandibulare (ATM).

Scuturi labiale/vestibulare – se interpun între buze/obraji şi dinţi. Muşchii buzelor şi obrajilor pot exercita presiune asupra dinţilor, de aceea se folosesc aceste „amortizoare” pentru a le detensiona.

Arc transpalatinal – un dispozitiv utilizat pentru lărgirea arcadei maxilarului. Acesta constă dintr-o placă de plastic fixată pe vălul palatin. Presiunea exterioară exercitată de placă prin strângerea unor şuruburi forţează articulaţiile osoase ale palatului să se distanţeze, lărgind bolta palatină.
Aparate de contenţie mobile se poartă fixate pe vălul palatin, pentru a preveni migrarea dinţilor înapoi în poziţia iniţială. Acestea pot fi modificate pentru a folosi la prevenirea sugerii policelui.

Dispozitive cranio-cervicale de tracţiune – acestea au o chingă în jurul gâtului, ataşată în faţă de un arc facial extraoral metalic. Dispozitivul cranio-cervical de tracţiune încetineşte creşterea maxilarului superior şi ţine pe loc dinţii posteriori, în timp ce dinţii frontali sunt traşi înapoi.